anunturi urgente explicatie
Încă puţin despre admitere
Încă puţin despre admitere
Recitind cele scrise despre admitere, îmi dau seama că sunt cam supărat pe facultatea mea. Ce ironic! Sistemul de admitere a avut plusuri şi minusuri. Părerea mea este că a avut mai multe minusuri, dar asta nu trebuie să vă oprească pe voi să o trataţi cu toată seriozitatea de care sunteţi capabili. Sistemul de admitere reprezintă un set de reguli despre care se vor purta eterne discuţii de-alungul celor 3 ani de facultate.
Este de apreciat faptul că există un interviu în care profesorii te văd. Este de apreciat că în dosar ni s-a cerut să includem aspecte personale ale vieţii noastre. Dar, deşi intenţia este lăudabilă, dificultatea cuantificării şi analizării datelor personale creşte semnificativ. Oricine îşi poate da seama că este mult mai greu să compari activităţile extraşcolare ale unor elevi, decât modul în care au rezolvat o problemă de matematică. Trebuie să aveţi câte o idee pentru fiecare dintre eseuri, iar această idee să vă aparţină în totalitate. Mai departe, contează modul în care o dezvoltaţi, chiar mai mult decât structura. La interviu trebuie să veniţi îmbrăcaţi decent, cât mai „business”. Încercaţi să fiţi sinceri şi să nu spuneţi prostii. Domnii profesori vă vor momi în toată splendoarea. Având în vedere că dânşii sunt mult mai bine informaţi decât voi în privinţa anumitor evenimente, asta înseamnă că vă pot prinde pe picior greşit destul de uşor. Doar dacă nu sunteţi voi cei care duc discuţia într-o zonă care să vă fie favorabilă! Deci poate fi vorba de un joc de-a şoarecele şi pisica, unde rolurile se inversează destul de repede. Recunosc că am picat într-o astfel de capcană. Am fost întrebat care este prim ministrul S.U.A. Pe moment mi-a plăcut să cred că m-am fâstâcit şi din cauza asta nu mi-am dat seama ce ar trebui să răspund. Şi am zis că nu ştiu. Un răspuns mai potrivit ar fi fost: „S.U.A. nu au prim ministru.” Am mai pierdut vreo 2-3 locuri pe aceasta neatenţie.
Probabil că vă interesează care probă este mai dificilă. Proba de dosar, pentru că este eliminatorie! Dacă ar exista un fel de medie între cele două probe, aş zice că intervine încă un factor. Gândiţi-vă bine ce vi se potriveşte mai bine, evaluarea în scris, sau cea orală. Nu-mi vine să cred că propun asta, dar ar fi o mişcare înţeleaptă să citiţi ceva despre tehnici de suţinere a unui discurs în public. De asemenea, aveţi grijă ce faceţi cu mâinile, şi la alte artificii non-verbale care, în exces, vă vor plasa într-o lumină stânjenitoare. Dacă treceţi cu bine de cele două probe şi se va verifica ceva din cele ce vi le-am înşirat aici, vă rog să îmi daţi şi mie un semn. Cine ştie, poate voi realiza pe aceasta cale că a avut sens să umplu aceste pagini. Cam atât am avut de spus despre admitere, dar nu zic că nu s-ar mai putea scrie. Deşi în viitoarele articole am să scriu despre alte subiecte, voi mai face referiri la admitere. Dacă aveţi întrebări sau nelămuriri suplimentare, pot fi găsit la ID de mess: mircearacoviceanu, sau adresa de email: mircearacoviceanu@gmail.com. Vă invit să mă întrebaţi orice despre fspub şi am să încerc să vă răspund.
Mircea Racoviceanu
blog pt liceeni
Intro neinteresant, dar necesar pentru o înţelegere de ansamblu
Teoretic vorbind, am foarte multă treabă. Teoretic vorbind, trebuie să duc până la capăt fiecare chestiune pe care m-am angajat că o voi rezolva. În câteva cuvinte, trebuie să ne asumăm responsabilităţi cărora le putem face faţă. Nu a trecut multă vreme de când nu am mai scris pentru liceeni, dar mi se pare o eternitate. De asemenea, ar fi bine să ţinem cont de faptul că este pentru prima dată cînd scriu pe un blog, în mod voluntar 100%. Aşadar, doresc să îmi asum această responsabilitate de a scrie despre Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti (fspub). Neapărat, voi sublinia că nu am trecut de nicio preselecţie sau concurs, care să îmi ateste capacitatea de a emite judecăţi de adevăr despre fspub. Ceea ce scriu este, sper, o părere obiectivă şi de bun simţ a unui student în anul 2, la secţia în limba română. Pe parcurs voi face o serie de remarci personale, cu accente evidente de subiectivism (da, ştiu că am zis mai sus de „părere obiectivă”, dar pentru a-mi atinge scopul – acela de a informa complet – cele două moduri de raportare la evenimente apar în complementaritate), fără de care cititorul nu va fi capabil să înţeleagă o iotă din rândurile de mai jos. Totuşi, să trecem la subiect.
Despre admitere şi multă lipsă de sens...
Dar să revin la admitere. Eram bucuros ca trebuie să pun multe anexe despre activităţile extraşcolare. Şi am pus o grămadă! Făceam voluntariat de vreo 2 ani cu o fundaţie de tineret şi cu o asociaţie de tineret. Plecasem în programe internaţionale pentru tineret de la 17 ani. Apoi am completat fişa personală, unde se puteau alege lejer nişte filme cu titluri epatante care să dea pe spate cadrele didactice, şi alte chestii. Oricum, nu ştiu de câte ori au fost citite respectivel dosare de admitere. Ulterior au apărut nişte mici discuţii despre criteriile de notare. Să fi fost vreo neregulă, să fi fost curiozitatea sau nemulţumirea unor elevi? Nu ştiu, nu am nicio informaţie în sensul astă, deci sunt pure speculaţii afirmaţiile mele. Apoi au fost eseurile pe care puteţi să le scrieţi aproape cum vreţi. Eu am muncit la eseurile mele de mi-au ieşit ochii din cap şi am discutat şi cerut păreri de la n profesori, oameni din presă, din organizaţiile în care făceam voluntariat, doar doar o sa iasă senzaţionale. Ei bine, nu a fost aşa. Dar, sistemul românesc de evaluare a elevilor sau studenţilor favorizează din plin apariţia unor situaţii stupide de genul: „înveţi de îţi sar capacele şi iei nota mică” versus „te doare-n cot de şcoală, ai baftă de subiect sau duci profesorul cu preşul, şi iei notă mare”. Da, se va întâmpla şi la facultate. Nu e mare diferenţa între facultate şi liceu, dar despre asta vreau să scriu cu altă ocazie.
Mai departe, au venit rezultatele de la proba de dosare, care, repet, nu cred că au fost foarte atent studiate. Acum, în comisia mea a fost Stanomir, care, merită tot respectul. Mai târziu mi-a picat faţa când am aflat că era el. În fine. Oricum i-am avut profi pe 4 din cei 5 care au fost la comisie. Interviul a fost şi mai stupid. A, am uitat să vă zic. După dosare am ajuns pe locul 40, din 150 posibile, cu tot cu cele de la taxă. Am fost complet nemulţumit, pentru că mă vedeam în primii 5, cel mult 10. Asta e! Cu timpul te mai calmezi, te mai maturizezi şi îţi dai seamă că e mai important să înţelegi ceva decât să iei premiu. Să revenim la interviu.
Din start, să ştiţi că vă poate întreba orice. Da, orice! „Chiar şi o greblă de cleştar!” După ce se termină întrebările tâmpite, care nu au cum să îi ajute pe examinatori să obţină date concrete şi obiective despre tine, urmează întrebările şi mai tâmpite. În fine, a doua serie de întrebări crezi tu că sunt tâmpite, că profii le acordă toată seriozitatea şi le învăluie în cea mai academică aură pe care ţi-o poţi imagina. Am uitat să vă zic că ulterior am aflat cine a intrat primul/prima la secţia mea. Fraţilor, trebuie să mă credeţi că îşi merita locul din plin. Dar să purcedem la a vă dezvălui despre interviu.
Berteanu m-a întrebat ceva mişto, dar greu şi a fost amuzantă pentru că mi-a zis că o să o ţin minte toată facultatea pentru asta. Ei bine, am ţinut-o minte şi pentru atitudinea extraordinar de academică de la examen. Prietenii ştiu de ce. Aviz amatorilor: tare în gură şi fruntea sus la ea la examen! Stanomir a întrebat a pus cele mai interesante întrebări, Vlad a fost doar mediator, iar Suciu a pus nişte întrebări de clasa a 2-a, prin care cred că îşi dorea să vadă dacă am făcut sau nu eseurile de unul singur. Atenţie, discuţia se poate purta foarte uşor acolo unde vrea candidatul, pentru că profesorii sunt ca nişte vănători de capete. Cum ai zis ceva interesant despre un anume subiect îşi pierd toţi viziunea de ansamblu asupra evaluării. Eu am dat numai la această facultate, deci am riscat un an din viaţa mea. Eram sigur că am să intru aici, şi eram sigur că voi învăţa lucruri interesante. Ce bine, că viaţa este la locul ei şi gata să te contrazică la tot pasul. Dar şi aici este vorba despre alt subiect, pe care am să-l prezint altă dată, dacă nu voi fi exmatriculat după cele scrise aici. Ar fi bine să mă exmatriculeze dacă vor, pentru că aceste este doar începutul, dar ar face bine să îmi citească CV-ul înainte de asta.
Aşa. Şi după cum spunea, am dat doar la fspub. Deci o decizie destul de îndrăzneaţă, după părerea mea. Dacă ştiam că admitrea şi interviul urmau să fie atât de uşor înfluenţabile de auspicii, aş mai fi dat la încă o facultate. După interviu am urcat 20 de locuri, adică am intrat al 20-lea. Simpatic, nu? Costumul şi atitudinea au fost 5 locuri, iar paralela dintre Machiavelli şi Neagoe Basarab, celelalte 5 locuri. Ce să vă mai zic? În primul semestru m-am dus la toate cursurile şi am citit şi învăţat aşa cum ne spuneau ei. M-am lecuit. În al doilea am început să fac experimente. Am învăţat de 5 ori mai puţin şi am frecventat de 2 ori mai puţin, iar notele au fost la fel. Exista cursuri la care am învăţat de mi-au sărit capacele, am luat 9, şi mi-am dat seama după examen că totul este egal cu zero, că mi-am pierdut timpul, şi că am uitat tot. Cam atât pentru moment, că nu am prezenţă nici 15% pe semestrul asta, şi am de predat nişte materiale. Nu am citit nimic, nu am scris nimic până la ora asta şi sunt tare curios cum se va termina sesiunea asta. Sper să citească cineva aceste rânduri, dar mă cam îndoiesc, aşa cum m-am îndoit şi de utilitatea modului în care s-a făcut practică pe primul semestru în anul 2. Scriu de mai bine de un an pentru liceeni din Bucureşti, şi am văzut de n ori cum mi se rupeau în faţă paginile pe care le redactam cu grijă. Nu am nicio aşteptare.
Mircea Racoviceanu
De ce imi place FSP
De ce imi place FSPIon Cosmovici
1. E probabil facultatea de stiinte socio-umane din Bucuresti care reuseste cel mai bine sa nu-si intoxice studentii cu manualele prost tiparite ale profesorilor care compun catedra, o facultate unde se lucreaza direct in lucrarile autorilor straini. La finalul anului 1 studentul nu a citit vreo Introducere in Stiinta Politica de Prof. Univ. Dr. Popescu Popescu sau vreo Fundamente ale Gandirii Politice Romanesti de acelasi Popescu Popescu, dar a citit in original sau in limba sectiei (franceza engleza sau intr-o versiune tradusa in limba eurpopeana) Hobbes, Locke, Hayek, Besancon, Arendt, Weber, Sartori, Rawls, Kissinger sau Waltzer si multi alti autori. Astfel, deja din anul doi studentul poate sa isi configureze harta conceptuala reala a zonei academice respective, si e capabil sa comunice cu un alt student Erasmus sau venit din alta cultura in sens mai larg, moment care in conditiile filtrarii autorilor prin manualele explicative romanesti apare doar spre master (am si aceasta experienta universitara a manualelor de comentarii introductive).
2. O echipa de profesori tineri si care au vazut cum arata Occidentul universitar. Daca facem o statistica a varstei gasim o varsta foarte scazuta, lucru care ar putea sa sperie putin: dar sa nu uitam ca varsta, onorabila in general la capitolul stiinta si intelepciune, inseamna de multe ori in
3. Argument teoretic lung si sinuos (care va fi dezvolat intr-un articol viitor)
Stiintele politice sunt analogul contemporan al filosofiei clasice si mai precis al metafizicii. In antichitate se considera ca metafizica si fizica ne permit sa regasim principiile si cauzele realitatii (inconjuratoare). Dar astazi lumea care ne inconjoara nu mai este natura (fizica) ci institutiile si mai concret birocratia, legile, mai ales chitantele si amenzile. E o lume artificiala, iar toate astea au fost gandite de niste oameni printre care numaram pe Hobbes, Locke, Rousseau si altii. Astfel, a regasi intentia lor permite sa intelegi altfel legile, birocratia si chitantele care altfel par niste obstacole obositoare pe termen lung. Or, demersul de gasire a cauzei care explica realitatea, numit la greci filosofie a naturii si metafizica (in zona teoretica), este analog cu o asemenea descoperire actuala a textelor ganditorilor politici. Cel care stie filosofie si stiinta politica stie cum au ajuns lucrurile asa se vad ele in jurul nostru si devine atunci un personaj social mai putin enervat, mai putin speriat si cu mai mult curaj pentru a schimba lucrurile, pe termen lung. (Daca pastram analogia, corelatul celei de-a doua mari zone antice alaturi de metafizica, anume etica, ar putea fi psihologia: din moment ce se pare ca nu mai avem valori consistente si trebuie mai degraba sa fim tratati decat orientati: Urmarea in alt Post).
Explorarea oportunităţilor de carieră - voluntariatul
Explorarea oportunităţilor de carieră - voluntariatul pentru studenţii de Stiinte Politice
Din experienta pe care o am de doi ani de zile ca şi coordonator al Biroului de Consiliere pentru Studenti al Facultăţii de Ştiinţe Politice am descoperit două lucruri: sunt unii studenţi care au nevoie de activităţi de voluntariat dar nu ştiu cum şi unde să înceapa aceste activităţi, iar alţii sunt implicati în foarte multe astfel de activitati, fiind chiar un model pentru ceilalţi, dar nu au o structură recunoscută oficial de facultate care ar putea integra aceste activităţi şi care le-ar mări credibilitatea acolo unde activează (e sensul grupului GVP Grupul pentru Voluntariat si Proiecte in formare, pe care il sustin calduros).
Atât pentru unii cât şi pentru alţii doresc să prezint pe scurt câteva teorii care arată modul în care se poate realiza o explorare ocupaţională eficientă şi relevantă prin activităţile de voluntariat în timpul facultăţii.
A explora oportunitatile de cariera din timpul facultatii face parte din educatia pentru cariera. „Educaţia pentru carieră se referă la achiziţionarea deprinderilor care‑l vor face pe individ capabil să ia acele decizii cu privire la carieră într‑o manieră satisfăcătoare pentru sine, să le poată pună în practică, să fie capabil să se auto‑evalueze şi să constate ”unde se află acum şi unde vrea să ajungă în viitor” (MIhai Jigău, 2001, apud Watts, 1993). Înainte de a apela la nişte surse de informare sau la un consiier de carieră e bine ca studenţii sa înceapă, deja din timpul facultăţii, să exploreze diferite activităţi de voluntariat în domeniile unde cred sau simt că doresc să lucreze după terminarea facultăţii. Pe lângă valoarea acestor activitaţi pentru creşterea experienţei si completarea CV-ului, ele sunt o sursă preţioasă de informaţii informale pentru viitor, şi vom vedea cum asta mai jos.
Pentru cei care nu au tip să citească articolele psihologului consilier de carieră John D. Krumboltz, o carte foarte utilă este tradusă în limba română: Norocul nu este un accident, Antet, 2005. Comentând foarte multe cazuri de găsire a unei ocupaţii şi schimarea sau fixarea carierei prin evenimente neplanificate, Krumboltz ne îndeamnă să compensăm indecizia pe care mulţi o avem cu şansele crescute de a întâlni oameni şi a ne crea o reţea de suport. Astfel, pe lângă experienţa indiscutabilă pe care o aduce, orice activitate de voluntariat este o şansă de a întâlni locul nostru de muncă potrivit: de multe ori, tocmai acolo unde nu ne aşteptam sau atunci când nu ne aşteptam.
Pe de altă parte, voluntariatul este momentul exersarii gândirii laterale: gândirea laterală (E. De Bono, 1970) este strategia prin care iniţiem cât mai multe alternative posibile, fără a stabili vreun plan clar, ci încercând tocmai această libertate a asocierii în gândire. Oricare ar fi decizia privind o viitoare carieră, ea se poate îmbogăţi practic prin contactul cu alte persective, alternative, cunoaşteri şi practici, iar acestea se iau cel mai bine în situaţii noi şi cu o abordare deschisă la asocieri de la care nu aşteptăm mare lucru: tocmai pentru a pătra toate alternativele posibile activate.
Voluntariatul permite eliminarea stereotipuriler de carieră si a miturilor de cariera. Pentru studenţii de la stiinte politice, un stereotip dominant valorizat este cel al diplomatului de carieră: peste jumătate din studentii de anul 1 doresc să devină diplomati de carieră, fără să îşi pună prea multe întrebări privind atât capacitatea lor de a profesa această ocupaţie cât şi abilităţile pe care ea le cere cu adevărat. Practica în ambasade este un mijloc de a răspunde la aceste întrebări.
O altă formă de explorare a mituriloe de carieră sunt discuţiile în grup, aşa cum am organizat în şedinţe de consiliere prin filme: se vizinează filme politice, despre viata politică, despre personaje sau evenimente controversate şi apoi se discută abilităţile pe care viitoarea carieră de lider politic le poate cere, stilul de viaţă, etc.
Orice activitate ne oferă încredere în noi înşine şi elimină convingerile disfuncţionale. Astăzi aceste convingeri privesc nu numai propriile abilităţi, dar şi lipsa de încredere în corelaţia dintre formarea academică şi găsirea unui loc de muncă stabil. O mare parte a stresului studentului de stiinte politice este cel legat de viitoarea sa carieră. Pe de o parte sunt pe de o parte foarte multe optiuni posibile, pe de altă parte destinaţiile profesionale nu sunt vizibile: integrarea in Uniunea Europeană aduce cu ea foarte multe posturi de functionari şi inalti functionari care insa, deşi există printre noi, nu sunt atât de vizibile şi instituţionalizate ca alte posturi traditionale. A lua contact cu oameni care deja lucrează ca funcţionari publici sau lideri politici este o cale de a elimina acest stres şi de a elimina o parte din convingerile disfuncţionale.
Despre profesori, studenţi şi graniţe.
Ioan Stanomir
Despre profesori, studenţi şi graniţe.
Facultatea de ştiinţe politice a Universităţii Bucureşti este a treia, în ordine cronologică, din viaţa mea. Absolvent de drept şi de litere, am intrat în 1996 , ca preparator, la FSPUB. În mai puţin de un an, schimbam unghiul de vedere şi calitatea civilă: locul studentului era luat de cadrul didactic. O mutaţie a cărei dificultate nu poate fi subestimată. În joc, atunci când debutezi într-o profesie, este în joc competenţa, stăpânirea de sine şi o anume capacitate de a comunica. Calităţile unui bun student, preocupat de studiu, nu creează neapărat un bun profesor. De acestea aveam să mă conving eu însumi, o dată cu fiecare an din carieră.
Retrospectiv, achiziţia fundamentală pe care o asociez Facultăţii de ştiinţe politice este explorarea propriei male capacităţi de a comunica şi de a trece graniţele. Este vorba, înainte de toate, de graniţele intelectuale dintre discipline: a preda dreptul constituţional la ştiinţe politice presupune obligaţia de a face referire la un set mult mai elaborat de noţiuni decât ar fi cazul la o facultate de drept. Mult mai delicată este trecerea barierelor generate de o anume educaţie întemeiată pe autoritate. Pedagogia liceului este fondată nu atât pe dialogul dintre elev şi profesor, cât pe respectarea unei autorităţi pe care o intruchipează profesorul. Critica este adesea descurajată, în numele unor valori precum disciplina sau ierarhia.
O dată interiorizate, regulile liceului il condiţionează pe viitorul student: bariera invizibilă dintre elev şi profesor este întotdeauna prezentă şi ea descurajează genul de comunicare ce poate încuraja libertatea şi decenţa intelectuală. Miza esenţială a anilor mei de lucru din cadrul FSPUB ţine de preocuparea de a sparge această barieră şi de trece această linie invizibilă. Încrederea, politeţea şi participarea sunt cuvintele pe care le pot evoca, în legătură cu anii mei petrecuţi la FSPUB.
Este dificil să descrii propria ta viaţă, mai cu seamă atunci când ea implică o datorie de examinare continuă a ideilor pe care le vehiculezi. Mai mult decât în alte cariere, încremenirea este cea care poate anula efortul de clădire a punţilor. Încercând o caracterizare, aş spune că FSPUB este o facultate cu oameni vii: profesori şi studenţi, cu toţii încercând să spargă barierele , fideli unui proiect definit de comunicare, decenţă şi onestitate intelectuală.
Student in anul I
Când ajungi proaspăt în anul 1, obişnuit să faci totul după un program fix, sau să înveţi ce ţi se dă şi asta e toată preocuparea ta, ajungi chiar să simţi că este un moment propice să schimbi rutina zilnică şi clişeică de sistem pre-universitar şi să te implici în cât mai multe activităţi. La FSP, fără îndoială, există în permanenţă câte ceva de făcut...de la excursii la munte, la aplicaţii la diverse acţiuni pe teme politice (vezi Parlamentul Tinerilor, Simulări UE, MUN-uri, and the list can go on!). Şi partea bună e că nu-s prea puţine locuri, să zici că nu ai tu şansa asta...sunt peste tot! te urmăresc! Mai departe... evenimentele organizate exclusiv de facultatea noastră au întotdeauna succes la public, în principal pentru că sunt realizate în mare parte de şi/sau pentru studenţi. Exemplele sunt multe, dar cele mai captivante sunt conferinţele cu oameni din arena politică, teoreticieni sau analişti politici în care ai şansa să te lămureşti în multe aspecte pe o temă dată. Mai mult, dacă vrei să-ţi elucidezi ceva mistere „going on in your head” , ar fi bine să te apuci singur să organizezi un eveniment, având în vedere că facultatea noastră susţine şi încurajează acţiunile studenţilor.
Să nu menţionez puzderia de târguri educaţionale sau de carte la care standul FSP este omniprezent şi la care studenţii se pot implica activ promovând departamentul de ştiinţe politice al Universităţii din Bucureşti.
Oportunităţile şi şansele sunt multe…trebuie doar SĂ VREI!
Ada Carlsson
