Intro neinteresant, dar necesar pentru o înţelegere de ansamblu
Teoretic vorbind, am foarte multă treabă. Teoretic vorbind, trebuie să duc până la capăt fiecare chestiune pe care m-am angajat că o voi rezolva. În câteva cuvinte, trebuie să ne asumăm responsabilităţi cărora le putem face faţă. Nu a trecut multă vreme de când nu am mai scris pentru liceeni, dar mi se pare o eternitate. De asemenea, ar fi bine să ţinem cont de faptul că este pentru prima dată cînd scriu pe un blog, în mod voluntar 100%. Aşadar, doresc să îmi asum această responsabilitate de a scrie despre Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti (fspub). Neapărat, voi sublinia că nu am trecut de nicio preselecţie sau concurs, care să îmi ateste capacitatea de a emite judecăţi de adevăr despre fspub. Ceea ce scriu este, sper, o părere obiectivă şi de bun simţ a unui student în anul 2, la secţia în limba română. Pe parcurs voi face o serie de remarci personale, cu accente evidente de subiectivism (da, ştiu că am zis mai sus de „părere obiectivă”, dar pentru a-mi atinge scopul – acela de a informa complet – cele două moduri de raportare la evenimente apar în complementaritate), fără de care cititorul nu va fi capabil să înţeleagă o iotă din rândurile de mai jos. Totuşi, să trecem la subiect.
Despre admitere şi multă lipsă de sens...
Dar să revin la admitere. Eram bucuros ca trebuie să pun multe anexe despre activităţile extraşcolare. Şi am pus o grămadă! Făceam voluntariat de vreo 2 ani cu o fundaţie de tineret şi cu o asociaţie de tineret. Plecasem în programe internaţionale pentru tineret de la 17 ani. Apoi am completat fişa personală, unde se puteau alege lejer nişte filme cu titluri epatante care să dea pe spate cadrele didactice, şi alte chestii. Oricum, nu ştiu de câte ori au fost citite respectivel dosare de admitere. Ulterior au apărut nişte mici discuţii despre criteriile de notare. Să fi fost vreo neregulă, să fi fost curiozitatea sau nemulţumirea unor elevi? Nu ştiu, nu am nicio informaţie în sensul astă, deci sunt pure speculaţii afirmaţiile mele. Apoi au fost eseurile pe care puteţi să le scrieţi aproape cum vreţi. Eu am muncit la eseurile mele de mi-au ieşit ochii din cap şi am discutat şi cerut păreri de la n profesori, oameni din presă, din organizaţiile în care făceam voluntariat, doar doar o sa iasă senzaţionale. Ei bine, nu a fost aşa. Dar, sistemul românesc de evaluare a elevilor sau studenţilor favorizează din plin apariţia unor situaţii stupide de genul: „înveţi de îţi sar capacele şi iei nota mică” versus „te doare-n cot de şcoală, ai baftă de subiect sau duci profesorul cu preşul, şi iei notă mare”. Da, se va întâmpla şi la facultate. Nu e mare diferenţa între facultate şi liceu, dar despre asta vreau să scriu cu altă ocazie.
Mai departe, au venit rezultatele de la proba de dosare, care, repet, nu cred că au fost foarte atent studiate. Acum, în comisia mea a fost Stanomir, care, merită tot respectul. Mai târziu mi-a picat faţa când am aflat că era el. În fine. Oricum i-am avut profi pe 4 din cei 5 care au fost la comisie. Interviul a fost şi mai stupid. A, am uitat să vă zic. După dosare am ajuns pe locul 40, din 150 posibile, cu tot cu cele de la taxă. Am fost complet nemulţumit, pentru că mă vedeam în primii 5, cel mult 10. Asta e! Cu timpul te mai calmezi, te mai maturizezi şi îţi dai seamă că e mai important să înţelegi ceva decât să iei premiu. Să revenim la interviu.
Din start, să ştiţi că vă poate întreba orice. Da, orice! „Chiar şi o greblă de cleştar!” După ce se termină întrebările tâmpite, care nu au cum să îi ajute pe examinatori să obţină date concrete şi obiective despre tine, urmează întrebările şi mai tâmpite. În fine, a doua serie de întrebări crezi tu că sunt tâmpite, că profii le acordă toată seriozitatea şi le învăluie în cea mai academică aură pe care ţi-o poţi imagina. Am uitat să vă zic că ulterior am aflat cine a intrat primul/prima la secţia mea. Fraţilor, trebuie să mă credeţi că îşi merita locul din plin. Dar să purcedem la a vă dezvălui despre interviu.
Berteanu m-a întrebat ceva mişto, dar greu şi a fost amuzantă pentru că mi-a zis că o să o ţin minte toată facultatea pentru asta. Ei bine, am ţinut-o minte şi pentru atitudinea extraordinar de academică de la examen. Prietenii ştiu de ce. Aviz amatorilor: tare în gură şi fruntea sus la ea la examen! Stanomir a întrebat a pus cele mai interesante întrebări, Vlad a fost doar mediator, iar Suciu a pus nişte întrebări de clasa a 2-a, prin care cred că îşi dorea să vadă dacă am făcut sau nu eseurile de unul singur. Atenţie, discuţia se poate purta foarte uşor acolo unde vrea candidatul, pentru că profesorii sunt ca nişte vănători de capete. Cum ai zis ceva interesant despre un anume subiect îşi pierd toţi viziunea de ansamblu asupra evaluării. Eu am dat numai la această facultate, deci am riscat un an din viaţa mea. Eram sigur că am să intru aici, şi eram sigur că voi învăţa lucruri interesante. Ce bine, că viaţa este la locul ei şi gata să te contrazică la tot pasul. Dar şi aici este vorba despre alt subiect, pe care am să-l prezint altă dată, dacă nu voi fi exmatriculat după cele scrise aici. Ar fi bine să mă exmatriculeze dacă vor, pentru că aceste este doar începutul, dar ar face bine să îmi citească CV-ul înainte de asta.
Aşa. Şi după cum spunea, am dat doar la fspub. Deci o decizie destul de îndrăzneaţă, după părerea mea. Dacă ştiam că admitrea şi interviul urmau să fie atât de uşor înfluenţabile de auspicii, aş mai fi dat la încă o facultate. După interviu am urcat 20 de locuri, adică am intrat al 20-lea. Simpatic, nu? Costumul şi atitudinea au fost 5 locuri, iar paralela dintre Machiavelli şi Neagoe Basarab, celelalte 5 locuri. Ce să vă mai zic? În primul semestru m-am dus la toate cursurile şi am citit şi învăţat aşa cum ne spuneau ei. M-am lecuit. În al doilea am început să fac experimente. Am învăţat de 5 ori mai puţin şi am frecventat de 2 ori mai puţin, iar notele au fost la fel. Exista cursuri la care am învăţat de mi-au sărit capacele, am luat 9, şi mi-am dat seama după examen că totul este egal cu zero, că mi-am pierdut timpul, şi că am uitat tot. Cam atât pentru moment, că nu am prezenţă nici 15% pe semestrul asta, şi am de predat nişte materiale. Nu am citit nimic, nu am scris nimic până la ora asta şi sunt tare curios cum se va termina sesiunea asta. Sper să citească cineva aceste rânduri, dar mă cam îndoiesc, aşa cum m-am îndoit şi de utilitatea modului în care s-a făcut practică pe primul semestru în anul 2. Scriu de mai bine de un an pentru liceeni din Bucureşti, şi am văzut de n ori cum mi se rupeau în faţă paginile pe care le redactam cu grijă. Nu am nicio aşteptare.
Mircea Racoviceanu
